Pregătirea pentru viață

Societatea comercială, cea care pe majoritatea oamenilor îi hrănește, cea care le asigură resursele financiare necesare, este un organism viu.

Societatea comercială are, ca și un om, o etapă de planning, etapa în care niște oameni decid dacă e timpul să se unească și apoi să devină părinți, decid dacă sunt pregătiți uman și financiar să o înființeze, etapa în care fac analizele necesare pentru a afla care sunt resursele de care trebuie să dispună pentru ca ceea ce ei concep să aibă o dezvoltare armonioasă și o viață lungă, plină de succese.

Când oamenii simt că sunt pregătiți financiar și că au educația necesară pornirii pe un drum lung și anevoios, drumul de familist, își fac o casă împreună, prin asociere, apoi, după ce obțin toate documentele de construcție a casei și aceasta este gata, dezvoltă familia prin aducerea de noi membri în casa lor, numiți în business, angajați.

Părinții, casa și noii membri constituie organismul viu, care poate să crească, să stagneze sau să se prăbușească, uneori iremediabil, creșterea și decăderea sa fiind determinate de mulți factori, dintre care o importanță majoră o au maturitatea părinților și modul în care știu să comunice între ei, în care știu să comunice cu ceilați membri ai familiei și modul în care știu să comunice cu vecinii.

După naștere, societatea comercială – organismul viu crește, se dezvoltă, părinții săi îl hrănesc cu resursele de care ei dispun, uneori chiar se și împrumută, aduc membri tot mai mulți în familia lor, uneori fără să-i cunoască prea bine, doar pe baza recomandării vecinilor, uneori fără să se gândească dacă au ce să le dea să mănânce sau unde să le ofere condițiile să doarmă, bazându-se doar pe dorința de a vedea familia tot mai mare și mai frumoasă.

Viața în familie are, cu certitudine, suișuri și coborâșuri, astfel încât educația părinților, maturitatea lor și relația de comunicare pe care o au ei între ei și pe care o au ei cu vecinii lor, pot determina evoluția familiei.

Ca orice organism nou născut, toate societățile comerciale au nevoie de un doctor pediatru, care să-i facă analize periodice, cât mai des, privind starea de sănătate, privind modul în care se dezvoltă și să intervină cu profesionalism atunci când e nevoie.

După ce organismul devine adolescent, dorește să intre în contact cu alte organisme, dar lipsa de maturitate din această perioadă îi provoacă uneori stări de depresie, cauzate de contactul cu alte organisme nepotrivite pentru dezvoltarea sa armonioasă, organisme cu care se află în incompatibilitate, fază în care e nevoie de psiholog.

Pe întreaga perioadă a vieții unui organism viu e bine să existe o bună relație între acesta și un medic de familie, care periodic să-i facă un set de analize de bază și care să-i dea trimitere la un medic de specialitate atunci când tulburarea stării de sănătate fizică sau psihică poate să afecteze major evoluția organismului, evoluția familiei, stabilitatea casei.

Am făcut în acest scurt articol o suprapunere a conceptului de societate comercială și a vieții de familie, pentru a schimba modul în care proprietarii de afaceri își gestionează activitățile antreprenoriale, pentru a schimba modul în care angajații văd societatea comercială în care sunt salariați și pentru a încerca să produc o schimbare în atitudinea existentă, în cele mai multe cazuri, între angajat și angajator.

Am vrut să transmit prin intermediul acestui articol necesitatea unui parteneriat permanent între managerii societăților comerciale și specialiștii în consultanță managerială, nevoia de a se cere intervenția unui psiholog când relațiile interumane din interiorul societății comerciale devin extrem de tensionate, am vrut să evidențiez necesitatea unei analize foarte serioase a stării de dezvoltare în care au ajuns factorii decidenți, acei oameni care trebuie să aibă suficientă maturitate, educație și experiență când hotărăsc să realizeze activități care au influență asupra vieții altor oameni.

Pregătirea pentru administrarea unei afaceri este chiar mai importantă decât pregătirea pentru viața de familie, pentru că o bună conducere a unei firme poate să determine o viață bună în multe familii ai căror membri lucrează pentru societatea comercială respectivă.

Fericirea determină productivitatea

Lucrăm pentru a fi fericiţi… Într-un discurs în ritm rapid şi incitant, psihologul Shawn Achor susţine că, de fapt, fericirea susţine productivitatea.

„Când aveam şapte ani şi sora mea, doar cinci, ne jucam în partea de sus a unui pat suprapus. Pe atunci, eram cu 2 ani mai mare decât ea... adică sunt şi acum mai mare cu 2 ani... dar atunci însemna că trebuia să facă tot ce făceam eu, iar eu voiam să mă joc de-a războiul. Deci eram pe patul nostru suspendat. Pe o parte a patului îmi pusesem toţi soldăţeii şi armamentul. Pe partea cealaltă, erau toţi poneii surorii mele, pregătiţi pentru un atac al cavaleriei.

Sunt două variante a ce s-a întâmplat de fapt în acea după-amiază, dar, deoarece sora mea nu e cu noi astăzi, să vă spun povestea adevărată... (Râsete) ... şi anume că sora mea este cam împiedicată. Cumva, fără să fie ajutată sau împinsă de fratele mai mare, brusc, Amy a dispărut de pe patul de sus şi a aterizat cu o buşitură pe podea. Am privit agitat peste marginea patului să văd ce se întâmplase cu sora mea căzută şi am văzut că aterizase dureros pe palme şi genunchi, cu toate patru pe podea.

Eram agitat, căci părinţii îmi dăduseră sarcina să mă asigur că eu şi sora mea ne jucăm frumos şi cât mai liniştiţi. Având în vedere că îi rupsesem mâna lui Amy doar cu o săptămână mai înainte... (Râsete) ... împingând-o eroic din faţa unui glonţ tras de un lunetist imaginar, (Râsete) pentru care nici acum nu mi-a mulţumit, încercam din răsputeri... Ea nici nu l-a văzut venind... Încercam din răsputeri să fiu cât mai cuminte.

Am văzut chipul surorii mele, acel val de durere, suferinţă şi surprindere ameninţând să erupă din gura ei şi să-i trezească pe părinţii mei din somnul lung de iarnă la care merseseră. Am făcut singurul lucru la care mintea mea disperată de şapte ani s-a putut gândi ca să evite tragedia. Dacă aveţi copii, aţi văzut asta de sute de ori. Am spus: "Amy, stai! Nu plânge! Ai văzut cum ai aterizat? Niciun om nu aterizează aşa în patru labe. Amy, cred că asta înseamnă că eşti unicorn."

Trişam, căci sora mea îşi dorea cel mai mult pe lume să nu fie Amy, sora de cinci ani rănită, ci Amy, unicornul special. Desigur, această opţiune nu se ivise în creierul ei până atunci. Vă imaginaţi cum biata mea soră, manipulată, era într-un conflict, căci micuţul ei creier încerca să dedice resurse ca să simtă durerea, suferinţa şi surpriza pe care le trăise sau să se gândească la nou-descoperita identitate de unicorn. Şi cea de-a doua a câştigat. În loc să plângă şi să nu se mai joace, să-i trezească pe părinţi, cu toate consecinţele negative pe care le-aş fi suportat, i-a răsărit un zâmbet pe toată faţa şi s-a urcat înapoi în pat cu graţia unui pui de unicorn... (Râsete) ... cu un picior rupt.

Ce am descoperit la această fragedă vârstă de cinci sau şapte ani... habar nu aveam pe atunci... era ceva ce va deveni avangarda revoluţiei ştiinţifice care s-a petrecut după două decenii, a felului cum privim creierul uman. Descoperisem ceva numit psihologie pozitivă, motivul pentru care mă aflu azi aici şi motivul pentru care mă trezesc în fiecare zi.

Când am început să vorbesc despre aceste cercetări în afara mediului academic, prin companii şi şcoli, primul lucru pe care mi-au spus să nu-l fac este să nu începi discursul cu un grafic. Eu vreau să încep discursul cu un grafic. Graficul pare plictisitor, dar este motivul care mă încântă şi pentru asta mă trezesc zilnic. Acest grafic nu înseamnă nimic; sunt date false. Ceea ce am descoperit...

Dacă aş obţine aceste date după ce v-aş studia pe voi, aş fi încântat, pentru că este clar că apare un tipar aici, iar asta înseamnă că voi fi publicat şi asta contează cu adevărat. Faptul că e un punct ciudat deasupra curbei înseamnă că e un ciudat în încăpere... Ştiu cine eşti, te-am văzut mai devreme... nu-i nicio problemă. Nicio problemă, după cum majoritatea ştiţi, căci pot şterge acel punct. Îl pot şterge, căci sigur e o eroare de măsurătoare. Ştim că e o eroare de măsurătoare, căci îmi dă datele peste cap.

Unul dintre primele lucruri pe care îi învăţăm pe oameni la cursurile de economie, statistică, afaceri şi psihologie e cum eliminăm ciudaţii într-un mod valabil din punct de vedere statistic. Cum eliminăm valorile diferite, ca să găsim linia cea mai potrivită? Ceea ce este minunat dacă vreau să aflu câte pastile Advil să ia în medie o persoană - două. Dar, dacă sunt interesat de potenţialul vostru de fericire sau productivitate, energie sau creativitate, creăm cultul mediei prin ştiinţă.

Dacă pun întrebarea: "Cât de repede poate învăţa un copil să citească în clasă?" oamenii de ştiinţă schimbă răspunsul la "Cât de repede un copil mediu învaţă să citească în acea clasă?" şi adaptăm clasa spre medie. Dacă eşti sub media acelei curbe, psihologii sunt încântaţi, căci înseamnă că ai depresie sau altă problemă sau, să sperăm, amândouă. Sperăm să fie ambele, căci modelul nostru de afaceri este că, dacă ai venit la o şedinţă de terapie cu o problemă, vrem să ne asigurăm că pleci ştiind că ai 10, ca să revii iar şi iar. Ne întoarcem şi la copilărie dacă e necesar, dar, până la urmă, vrem să te facem din nou normal. Dar normalitatea nu prea e media.

Ceea ce eu şi psihologia pozitivă propunem este că, dacă studiem ceea ce e aproape de medie, vom rămâne aproape de medie. Apoi, în loc să ştergem valorile diferite pozitive, cum am făcut eu intenţionat, este mai bine să intervenim într-o astfel de populaţie şi să spunem "De ce?" De ce unii dintre voi sunt aşa mult deasupra curbei în materie de capacitate intelectuală, atletică, muzicală, creativitate, niveluri de energie, rezistenţa în faţa schimbării, simţul umorului? Orice ar fi, în loc să vă şterg, vreau să vă studiez, deoarece poate putem strânge informaţii nu doar despre cum să aducem oamenii spre medie, ci cum putem ridica întreaga medie în şcolile şi companiile din toată lumea.

Motivul pentru care acest grafic e important pentru mine este că, atunci când mă uit la ştiri, mi se pare că majoritatea informaţiilor nu sunt pozitive, ci negative. Majoritatea sunt despre crime, corupţie, boli, dezastre naturale. Şi, foarte repede, creierul meu începe să creadă că este proporţia corectă dintre negativ şi pozitiv în lume. Creează ceva numit sindromul facultăţii de medicină. Dacă ştiţi persoane care au fost la Medicină, în primul an de pregătire medicală, citind o listă cu toate simptomele şi bolile ce pot apărea, îşi dau brusc seama că le au pe toate.

Am un cumnat pe nume Bobo - e cu totul altă poveste. Bobo s-a căsătorit cu Amy-unicornul. Bobo m-a sunat de la Facultatea de Medicină din Yale şi a spus: "Shawn, am lepră." (Râsete) Care, chiar şi la Yale, e extraordinar de rară. Dar nu aveam idee cum să-l consolez pe bietul Bobo, căci tocmai trecuse de o săptămână de menopauză.

Ceea ce descoperim nu e neapărat realitatea care ne conturează, ci lentila prin care creierul vede lumea care conturează realitatea. Dacă putem schimba lentila, nu doar că ne putem schimba fericirea, putem, în acelaşi timp, schimba orice rezultat educaţional sau de afaceri.

Când am aplicat la Harvard, a fost o provocare. Nu mă aşteptam să intru, iar familia mea nu avea bani pentru colegiu. Am primit o bursă militară peste două săptămâni şi asta mi-a permis să merg. Brusc, ceva ce nu era nici măcar o posibilitate, a devenit realitate. Când am mers acolo, credeam că şi ceilalţi o văd ca pe un privilegiu, că sunt bucuroşi să se afle acolo. Chiar dacă eşti într-o clasă plină de oameni mai deştepţi decât tine, te bucuri doar să fii în acea clasă, eu aşa mă simţeam. Dar am descoperit acolo că, în timp ce unii simt asta, când am terminat după patru ani şi am petrecut următorii opt ani dormind în căminele studenţilor... Mi-a cerut Harvardul asta, nu eram cel tip. (Râsete) Eram funcţionar Harvard, consiliam studenţii pe parcursul celor patru ani grei. Cât am predat şi din cercetări am descoperit că aceşti studenţi, indiferent de cât sunt de fericiţi de succesul lor iniţial de a intra la această şcoală, după două săptămâni creierul lor nu se concentra pe privilegiul de a fi acolo, nici pe filozofia sau fizica lor. Creierul se concentra asupra concurenţei, volumului de muncă, a greutăţilor, stresului, să se plângă.

Când am fost prima dată acolo, am intrat în sala de mese a bobocilor, unde prietenii mei din Waco, Texas, locul unde am crescut eu... Ştiu că unii dintre voi aţi auzit de el. Când veneau în vizită, se uitau în jur şi spuneau: "Această sală de mese seamănă cu ceva de la Hogwarts, din filmul Harry Potter", şi aşa este. Aici este Hogwarts din "Harry Potter" şi acesta este Harvardul. Când vedeau asta, spuneau: "Shawn, de ce îţi iroseşti timpul studiind fericirea la Harvard? De ce un student la Harvard ar fi nefericit?"

În această întrebare este cheia înţelegerii ştiinţei fericirii. Căci întrebarea presupune că lumea noastră exterioară determină nivelul de fericire, când, în realitate, dacă ştiu totul despre lumea ta externă pot prevedea doar 10% din nivelul tău de fericire pe termen lung. 90% din fericirea pe termen lung nu este determinată de lumea exterioară, ci de felul în care creierul nostru procesează lumea. Şi, dacă îl schimbăm, dacă schimbăm formula pentru fericire şi succes, putem schimba felul în care putem influenţa realitatea. Am descoperit că doar 25% din succesele la locul de muncă sunt determinate de I.Q. 75% din succesele joburilor sunt influenţate de nivelul de optimism, susţinere socială şi abilitatea de a vedea stresul ca o provocare, nu o ameninţare.

Vorbeam cu probabil cel mai prestigios internat din New England şi au spus: "Ştim deja asta. Aşa că, anual, nu doar le predăm elevilor, avem o săptămână pentru starea de bine. Şi suntem foarte entuziasmaţi. Luni seara expertul mondial vine să vorbească despre depresia la adolescenţi. Marţi seara e despre violenţa în şcoli şi acte de intimidare. Miercuri seara e despre tulburări de alimentaţie. Joi seara este despre consumul de droguri. Şi vineri seara alegem între sex neprotejat şi fericire." (Râsete) Am spus: "Aşa sunt serile de vineri pentru toată lumea." (Râsete) (Aplauze)

Mă bucur că v-a plăcut, dar lor nu le-a plăcut deloc. Linişte la telefon. În acea tăcere, am spus: "Ar fi o plăcere să vorbesc la şcoala voastră, dar să ştiţi că nu-i o săptămână despre starea de bine, ci despre starea de rău. Aţi subliniat lucrurile negative care se pot întâmpla, dar nu aţi vorbit despre cele pozitive."

Lipsa bolii nu înseamnă sănătate. Iată cum ajungem la sănătate: Trebuie să inversăm formula pentru fericire şi succes. În ultimii trei ani, am călătorit în 45 de ţări diferite, colaborând cu şcoli şi companii în mijlocul unui declin economic. Am descoperit că majoritatea companiilor şi şcolilor urmează următoarea formulă a succesului: Dacă muncesc mai mult, voi avea mai mult succes. Şi, dacă am mai mult succes, voi fi mai fericit. Pe asta se bazează stilul de a creşte copiii, de management, modul cum ne motivăm comportamentul.

Problema e că este nesusţinut ştiinţific şi invers din două motive. Primul, de fiecare dată când creierul are un succes, doar ridici ştacheta referitoare la aspectul succesului. Luăm note bune, acum trebuie să luăm note şi mai bune, ai intrat la o şcoală bună şi apoi intri la o şcoală şi mai bună, ai o slujbă bună, trebuie să obţii una şi mai bună, atingi targetul de vânzări, îţi vei schimba targetul de vânzări. Dacă fericirea e de partea opusă a succesului, creierul tău nu ajunge nicicând acolo. Ceea ce am făcut e să împingem fericirea dincolo de orizontul cognitiv, ca societate. Asta e pentru că noi credem că trebuie să avem succes şi atunci vom fi fericiţi.

Dar creierul nostru funcţionează invers, asta e problema reală. Dacă poţi creşte nivelul pozitivităţii cuiva în prezent, creierul lor trăieşte ceea ce am numit avantajul fericirii, creierul tău, la pozitiv, evoluează mult mai bine decât la negativ, neutru sau stresat. Inteligenţa, creativitatea şi nivelul de energie cresc. De fapt, am descoperit că orice rezultat al ocupaţiei tale se îmbunătăţeşte. Pozitiv, creierul e cu 31% mai eficient decât negativ, neutru sau stresat. Eşti cu 37% mai bun la vânzări. Doctorii sunt cu 19% mai rapizi, mai precişi la găsirea diagnosticului corect la pozitiv, faţă de negativ, neutru sau stresat. Ceea ce înseamnă că putem inversa formula. Dacă putem găsi o cale de a deveni pozitivi în prezent, creierele noastre vor funcţiona cu mai mult succes căci putem munci mai repede, mai mult şi mai inteligent.

Pentru a putea face acest lucru, trebuie să inversăm formula, ca să putem vedea de ce sunt creierele noastre în stare. Căci dopamina, care pluteşte în sistemul nostru când suntem pozitivi, are două funcţii. Nu vă face doar mai fericiţi, activează toate centrele de învăţare din creier, permiţându-vă să vă adaptaţi diferit la lume.

Am descoperit că sunt întotdeauna modalităţi de a vă antrena creierul pentru a putea deveni mai pozitiv. În doar două minute, timp de 21 de zile la rând, vă puteţi reconfigura creierul, permiţând creierului să funcţioneze cu adevărat mai optimist şi cu mai mult succes. Am făcut aceste lucruri în cercetări la fiecare companie la care am lucrat, punându-i să scrie trei lucruri noi pentru care sunt recunoscători, timp de 21 de zile la rând, trei lucruri noi în fiecare zi. La final, creierul începe să reţină un model de a explora lumea, nu pentru ce e negativ, ci pentru ce e pozitiv mai întâi.

Ţinând un jurnal despre o experienţă pozitivă pe care ai avut-o în ultimele 24 de ore, permiţi creierului să o trăiască din nou. Exerciţiul îţi învaţă creierul că comportamentul tău contează. Am aflat că meditaţia permite creierului că treacă de ADHD-ul cultural pe care l-am creat, încercând să facă mai multe sarcini în acelaşi timp şi permiţând creierului să se concentreze asupra sarcinii actuale. În sfârşit, faptele bune la întâmplare sunt fapte bune conştiente. Îi punem pe oameni, când îşi deschid căsuţele de e-mail, să scrie un mesaj pozitiv, lăudând sau mulţumind cuiva din reţeaua lor de susţinere socială.

Făcând aceste activităţi, antrenând creierul aşa cum ne antrenăm corpurile, am descoperit că putem inversa formula fericirii şi a succesului şi, făcând acest lucru, nu doar creăm unde de pozitivitate, creăm o adevărată revoluţie.

Mulţumesc mult!” (Shawn Achor)

Team Building

Team Building (1)

Considerând necesar să se înțeleagă importanța mare socială și economică pe care un management performant îl are, începem să vă prezentăm într-un serial de câteva articole, pe înțelesul fiecăruia, elemente importante de care trebuie să se țină seama în momentul înființării și desfășurării activității unei echipe, unele dintre aceste informații fiind necesar să fie cunoscute și aplicate chiar și în familie, nu doar în organizarea unei echipe care activează în cadrul unei societăți comerciale, unui ONG sau unei instituții de stat.

Majoritatea activităților umane se desfășoară în echipă, fiind realizate de către două sau mai multe persoane, fiecare dintre ele având un rol bine determinat, între acestea ideal fiind să existe un efect sinergetic, de completare reciprocă.

O activitate umană eficientă este bine să se desfășoare pe bază de proiect, care trebuie să aibă câteva elemente clar definite încă de la început, printre care un rol foarte important îl are obiectivul care trebuie să fie îndeplinit prin acel proiect.

Obiectivul stabilit în cadrul unui proiect este realizabil doar de către o echipă condusă de către un om care este convins că proiectul respectiv este viabil, de către un om bine pregătit profesional, cu o atitudine permanent de învingător, un om motivat să îndeplinească respectivul obiectiv. Recomandabil este ca omul care conduce să aplice un management participativ și deciziile pe care echipa le va aplica să fie luate în urma unor discuții desfășurate între conducător și ceilalți membri din care este constituită echipa, ideal fiind ca toți să se considere situați pe aceeași treaptă de performanță, conducătorul fiind de fapt responsabilul care se bazează pe echipă pentru îndeplinirea obiectivului propus de proiect.

Primul pas care trebuie făcut pe un drum al succesului în echipă este alegerea membrilor echipei, a partenerului / partenerilor, în acest fericit caz, în care echipa poate fi construită special pentru atingerea unui obiectiv, acțiunile manageriale fiind mai simplu de efectuat, echipa având posibilitatea să fie modelată eficient încă de la început, numărul membrilor echipei, nivelul lor de pregătire profesională și recompensa muncii lor putând fi adaptate în funcție de cerințele proiectului.

O variantă mai dificilă este aceea în care un obiectiv trebuie atins de către o echipă deja constituită, care are o experiență în care apar și unele traume, unele disfuncționalități majore, care nu este omogenă, care acționează după reguli vechi, ineficiente, în care relațiile dintre membri săi componenți sunt mai tot timpul tensionate.

În general, obiectivul care trebuie realizat de către o echipă este stabilit de către:

1. unul sau mai mulți finanțatori, care împuternicesc o persoană să acționeze în baza unui mandat, pentru îndeplinirea respectivului obiectiv (ex. în consiliul de administrație al unei societăți comerciale se stabilește creșterea cifrei de afaceri în fiecare lună, comparativ cu cea obținută în aceeași lună în anul precedent, cu un procent de 5 %, pentru îndeplinirea acestui obiectiv fiind împuternicit directorul general al societății);  

1. de către o persoană, membră a echipei, care este și principalul finanțator al acestei echipe (ex. managerul unei societăți comerciale, care deține și ponderea cea mai mare a părților sociale și este administratorul societății comerciale respective, stabilește înființarea unui nou punct de lucru al societății, în care să se desfășoare o activitate comercială pe care societatea nu a mai desfășurat-o, cu o echipă nou formată, pe care el o va conduce, având ca obiectiv pentru primul an amortizarea investiției făcute și acoperirea cheltuielilor curente din veniturile obținute și realizarea în al doilea an a unui profit de 10%;

1. de către o persoană împuternicită de către finanțator / finanțatori să realizeze un obiectiv stabilit de către cei care au rolul decizional principal în gestionarea resurselor financiare de care echipa poate dispune (ex. directorul unei societăți comerciale, angajat al respectivei societăți, pentru îndeplinirea criteriilor de performanță stabilite de către angajatori stabilește reducerea cheltuielilor fixe lunare, comparativ cu aceleași luni din anul precedent cu 20%, concomitent cu creșterea cifrei de afaceri cu 10%, rentabilizând astfel semnificativ activitatea desfășurată de echipa pe care o conduce).

Deși în primă fază, la o lecturare rapidă, nu se identifică mari deosebiri în cele trei cazuri mai sus prezentate, atitudinea omului care stabilește obiectivul este total diferită, de cele mai multe ori, pentru cei mai mulți oameni, în funcție de implicarea financiară pe care o are în cadrul proiectului pe care dorește să-l implementeze.

În cazul 1) în care obiectivul este stabilit de către finanțatori care nu vor lucra în echipă pentru îndeplinirea obiectivului, este foarte important ca aceștia să împuterniceasă persoana potrivită pentru proiectul respectiv, să transmită acesteia un obiectiv clar, să stabilească cu claritate toate resursele de care persoana mandatată va dispune, să urmărească la termene clar stabilite (recomandat lunar sau chiar mai des) stadiul în care obiectivul este îndeplinit.

În cazul 2) în care obiectivul este stabilit de către o persoană membră a echipei, este foarte important ca această persoană să stabilească un obiectiv realizabil, adaptat nevoilor sale prezente sau viitoare, adaptat resurselor de care dispune - financiare, umane și de timp.

În cazul 3) în care obiectivul este stabilit de către o persoană împuternicită să conducă o echipă, este foarte important ca această persoană să înțeleagă foarte bine încă de la început ce obiectiv trebuie să realizeze, de ce resurse poate să dispună – de câți bani, de câți oameni și de cât timp.

Vom continua seria de articole despre construcția unei echipe performante și despre ce trebuie să se facă pentru ca echipa să funcționeze bine, într-o atmosferă de bună înțelegere și cu maximă eficiență.

Ce este dramaterapia

Dramaterapia este o formă a terapiei expresive, care folosește tehnicile teatrale pentru îndeplinirea obiectivelor terapeutice. În acest gen de terapie sunt folosite aspectele vindecătoare ale teatrului, prin metode ca improvizația, jocul de rol, jocuri teatrale, povestirea, crearea de ritualuri, dar și recuzita precum costume, măști, accesorii.

Dramaterapia - Formă a terapiei expresive (Mihaela Bălașa)

Dramaterapia este o metodă care folosește tehnici active pentru a stimula creativitatea, imaginația, trăirile interioare, autocunoașterea și dezvoltarea personală.

Dramaterapia lucrează prin metaforă și distanțare, permițând persoanelor să se exprime liber, atât fizic cât și emoțional, lucrând astfel foarte profund cu dificultățile fiecărui individ. 

Intrând în rol, persoanele pot scăpa de inhibiții, acordându-și permisiunea de a-și simți emoțiile.

Dramaterapeutul este preocupat să ofere o experiență sigură și un cadru propice, astfel încât să încurajeze exteriorizarea vocii și a trăirilor interioare.

Majoritatea dramaterapeuților lucrează cu grupuri, dar această terapie poate fi aplicată și individual, în cuplu sau în familii.

Beneficiile acestui tip de terapie sunt numeroase, creând o uniune vindecătoare între fizic, mental și emoțional.

Dramaterapia ajută la explorarea sinelui și la valorificarea propriilor resurse, la depășirea unor tipare relaționale nesănătoase, la autocunoaștere și autocontrol, la creșterea stimei de sine, la înțelegerea și rezolvarea problemelor, la o comunicare mai eficientă.

Informații despre dramaterapie

Psiholog Mihaela Bălașa

În acest articol vă comunic, pe scurt, despre una dintre metodele de terapie pe care o utilizez în activitatea mea profesională - dramaterapia.

Intrucât formarea mea de bază este cea de dramaterapeut, folosesc cu succes dramaterapia, în special în activitatea mea cu grupurile. 

Deși denumirea nu este foarte plăcută auzului și te poate duce cu gândul la drame sau la tragedii, dramaterapia este de fapt terapie prin teatru sau terapie care folosește tehnici teatrale, creative, pentru îndeplinirea obiectivelor în procesul de vindecare.

Dramaterapia este o metodă mai nou folosită în România, dar este foarte populară în alte țări din Europa și America. De altfel, cei care au adus școala de dramaterapie în țara noastră sunt profesioniști renumiți din Anglia, Italia și Statele Unite ale Americii. 

Dramaterapia este o metoda experențială, activă, dinamică, creativă, care folosește teatrul pentru vindecarea emoțională și pentru dezvoltare personală. 

În ședințele de dramaterapie veți avea parte de experiențe speciale, într-un cadru securizant, în care vă puteți exprima liber emoțiile, unde vă puteți spune povestea vieții prin metaforă și interpretare de rol. 

Uneori, atunci când experiențele grele din viață ne-au lăsat urme dureroase, nu ne este prea ușor să ne apropiem de acea zonă dureroasă a sufletului nostru, ne este teamă să lăsăm acele trăiri să iasă la suprafață, să le exteriorizăm și avem tendința de a le ascunde în cel mai adânc colțișor al sufletului nostru, având impresia că am rezolvat problema. De cele mai multe ori locul dureros rămâne dureros, iar rana nu ne va lăsa niciodată să trăim echilibrat și liniștit. 

Dramaterapia ne oferă posibilitatea să ne apropiem de acel loc dureros și să-l vindecăm, rămânând totuși într-o zonă sigură, folosind distanțarea, metafora, interpretarea de rol. Cu ajutorul lui "ca și când", îți poți juca poveștile și rolurile vieții tale, eliberându-te de elementele negative. Cadrul cald și familiar, atmosfera deschisă și armonioasă, prezența securizantă a terapeutului îți  creează o stare de confort, de încredere și de siguranță, dându-ți libertatea de exprimare. 

Beneficiile pot apărea și în latura socială. Vei putea observa că interacționezi mai bine, ești mai spontan, îți controlezi emoțiile mai ușor, te concentrezi mai bine, ai mai multă încredere în forțele proprii. 

În călătoria noastră spre vindecare și echilibru, ne vom întâlni și cu numeroase alte metode creative, cum ar fi artterapia, meloterapia, terapia cu nisip, tehnici de relaxare, de respirație și cam tot ce te lasă să te exprimi liber și îți oferă o minunată deschidere către o viață mai armonioasă.

Despre acestea vă voi scrie în articolele viitoare.

Cabinet Individual de Psihologie Bălașa Mihaela

Cabinet Individual de Psihologie BĂLAȘA MIHAELA din Pitești, vă oferă servicii de consiliere psihologică, psihoterapie și dezvoltare personală.

În cadrul Cabinetului Individual de Psihologie Bălașa Mihaela, cu sediul în Pitești, strada Vasile Lupu, nr. 43, desfășurăm activități de consiliere psihologică, psihoterapie și dezvoltare personală pentru persoane fizice și pentru angajații unor companii, prin activități individuale sau organizare de grupuri de susținere și motivare.